De ce merita sa instalam ferestre cu geam termopan

Fereastra cu geam termopan
Share Button

Daca sunteti ocupat cu renovarea /construirea casei de vis, sau doar luati in considerare schimbarea ferestrelor din casa pentru a va imbunatati estetica si performantele energetice, este bine sa va ganditi la geamurile cu termopan. Iata cateva informatii si sfaturi utile privind echiparea locuintei cu astfel de optiuni:

Exista numeroase avantaje in a aduce lumina naturala in casa dumneavoastra. In primul rand, folosirea luminii naturale in loc de cea generata de corpurile de iluminat economiseste energie. De asemenea, scoate in evidenta frumusetea naturala a mobilierului si a finisajelor dumneavoastra, imbunatatindu-va instantaneu starea de spirit si sentimentul de bunastare.

De ani de zile exista tendinte majore in designul arhitectural si de interior spre minimizarea barierei dintre mediul exterior si interiorul locuintei, iar ferestrele joaca un rol important in a face acest lucru posibil. Desi exista o multime de modele pentru ferestre sau usi ce infrumuseteaza aspectul locuintei, daca acestea nu sunt bine izolate, nu sunt intotdeauna practice ori eficiente in a economisi energia. Fereastra cu geam termopan

O medie destul de ridicata – aproximativ 40% din pierderile de energie intr-o casa – au loc prin ferestre standard, cu un singur panou. Geamurile duble de termopan pot minimiza acest aspect. Geamurile duble si izolatia pot reduce considerabil energia consumata pentru reglarea temperaturii in locuinta, chiar si cu pana la 50%. Acestea reduc si regleaza in mod substantial pierderile termice din interior, crescand in acelasi timp castigul de caldura solara dinspre exterior – mentinand temperatura ridicata in timpul iernii si scazuta pe timp de vara. In plus, reprezinta si o solutie ecologica – casele noastre provocand aproximativ 28% din emisiile de dioxid de carbon in atmosfera. Inlocuirea ferestrelor clasice, cu un singur panou, va duce la reducerea acestor emisii, ajutand in acelasi timp la mentinerea unui consum scazut de energie.

Ce este termopanul?

Un geam cu termopan se obtine din doua foi de sticla, spatiul dintre acestea fiind umplut cu aer deshidratat sau cu un gaz precum Xenonul sau Argonul. Cele doua geamuri de sticla formeaza astfel un strat de izolatie, fiind separate cu un distantier din aluminiu incapsulat intr-un strat primar de silicon. Acesta va fi ulterior etansat cu un agent secundar de silicon sau bitum (agent de impermeabilizare). Aerul prins intre cele doua panouri de sticla formeaza un strat de izolatie.

In cazul oricarui tip de ferestre, caldura este pierduta de pe suprafata mai calda – geamul orientat spre camera, catre suprafata mai rece – geamul exterior. Prin umplerea cavitatii rezultate intre cele doua geamuri duble cu aer deshidratat, schimbul de temperatura intre cele doua geamuri va deveni foarte redus. Moleculele aerului deshidratat sunt mult mai putin mobile decat cele din aerul normal, ceea ce inseamna ca acestea vor transfera mult mai putina caldura prin convectie sau conductie, si astfel va veti bucura de o izolare termica mai buna.